Happiness

I’ll let it burn down

I’ll set our connection to flames

I won’t try to stop it

Because I’m done playing your games.

You don’t see my side

You only look out for yourself

You don’t care about me

You just want to increase your wealth.

I have always cared

I have always looked out for you

I am always here

Why don’t you care about me too?

You’re too thick-minded

To think of how I’m feeling

Please take a good look

I did no such thing as stealing

I listened to me

I decided to care for me

I tought that was fine

But you are too blinded to see

Can’t I do something

For myself for once?

Obviously not

‘Cause my thoughts are being silenced.

Take a good hard look

At how selfish you truly are

I’m tired of this

I’m tired of this endless war.

I want happiness

Is that really too much to ask?

Why can’t I have that?

I do not want to wear this mask

I won’t run away

From these feeling that I’m feeling

I will not back down

For you, I will not be bailing

I’ll do this for me

I am tired of it always

Being about you

For once, I crave some happy days.

Sentimente III

-Chiar crezi ca daca ma suni acum si imi ceri scuze voi sterge totul cu buretele si te voi ierta?

-Nu. Tocmai de aceea vreau sa ne vedem, ca sa-ti pot explica.

-De ce? De ce vrei sa imi explici acum?

-Pentru ca meriti o explicatie. Meriti sa stii de ce am disparut asa.

In acel moment inima fetei batea atat de tare incat credea ca ii va sari din piept. Voia sa para suparata, sa tipe la el, sa-l poata certa, sa-i poata inchide telefonul, sa-l faca sa regrete. Dar nu reusea. Adevarul era ca il iertase inca de cand vazuse telefonul sunand, si numele lui pe ecran. Nu ii placea faptul ca era asa de iertatoare, de slaba, de naiva.

-Ok. Merit o explicatie. Dar, te rog, daca stii ca acea explicatie ma va rani mai mult decat sunt acum, prefer sa nu o aud.

-Dar nu vrei sa stii adevarul?

-Din moment ce ai spus “adevarul”, inseamna ca exista sau a existat si o minciuna si sincer, prefer sa traiesc cu impresia ca totul a fost perfect intre noi.

-De ce spui “a fost”? inca poate fi.

-Si daca dispari din nou? Ai idee cum e? La ceea ce am simtit eu te-ai gandit? Nu! Pur si simplu te-ai inchis in tine cu 13 mii de lacate, iar pe mine m-ai lasat pe dinafara, singura si nedumerita. Nu cred ca as mai suporta sa faci asta din nou.

-Tocmai de asta vreau sa-ti dau o explicatie. Sa intelegi ca nu se va mai intampla, sa intelegi de ce nu se va mai intampla. Sa intelegi ca…

-Ca…?

-Nu, nu pot asa!, si inchide telefonul, din nou.

Fetei inca nu-i vine sa creada. Ramane cu telefonul la ureche si se uita in gol. Simte ca nu mai poate respira. Ochii parca ii sunt inundati cu lacrimi pe care nu le mai poate stapani. Suspina fara incetare!

Sweet Childhood

Dear Parents. Jasmine was in a relationship with a dirty homeless boy named Aladdin. Snow White lived alone with 7 men. Pinnochio was a liar. Robin Hood was a thief. Tarzan walked around without clothes on. A stranger kissed sleeping beauty and she married him. Cinderella lied and snuck out at night to attend a party. You can't blame us. We were taught to rebel since a young age.

Sentimente II

Suna telefonul. Nu raspunde. Suna din nou. Tresare, si se uita cum vibreaza. Exact cand el se pregatea sa inchida, ea raspunde.

- Alo?, zise ea cu o voce franta

- Alo, buna. Eu sunt…

- Da, mi-am dat seama. Ce vrei?

- Nimic, voiam doar sa iti aud vocea. Imi era dor de tine.

- Aha…sa inteleg ca ti-au trecut toanele.

- As vrea sa stiu ce sa spun, dar nu stiu. Imi pare rau!

- E putin cam tarziu pentru asta, stii? Trebuia sa iti dai seama putin mai devreme.

- Stiu, dar speram ca ma vei ierta. Speranta moare ultima, nu? Chiar imi pare rau. Vrei sa ne vedem, ca sa iti pot explica?

Va urma...

Sentimente I

Sta in pat si se uita in gol. Ochii ii sunt plini de lacrimi si exprima o infinitate de sentimente: tristele, teama, resemnare, emotie, amintiri. Nu a mai iesit din casa de o saptamana, de cand el i-a inchis telefonul in nas, si de atunci nu a mai dat nici un semn de viata. In camera a dat posterele jos de pe pereti, a pus patul in locul dulapului, iar biroul in locul patului. Toate doar pentru a inceerca sa il uite. Avea nevoie de o schimbare. A sters toate pozele cu ei doi din calculator, insa pe cele din telefon nu le-a putut sterge. Pur si simplu, nu a putut. In primele zile, a incercat sa il sune, insa el nu i-a raspuns, asa ca a renuntat si a incercat sa se obisnuiasca cu ideea ca nu mai sunt impreuna

Totusi, nu il poate uita! Chiar daca a mutat mobila, a sters pozele, a dat posterele jos de pe pereti, amintirile au ramas, si nu le poate sterge. Si nici nu vrea. Sta in pat, si, uitandu-se in gol, si se gandeste la cum s-au cunoscut. Era la balul bobocilor la el la liceu. L-a observat de cum a intrat. Iesea in evidenta din toata multimea. Era inalt, slab, brunet, cu parul putin lung, avea ochii verzi si gene foarte lungi. Era sexy. Si el o remarcase, si era hotarat ca pana la sfarsitul serii sa faca rost de numarul ei de telefon. Si asa s-a si intamplat. Pana la sfarsitul serii erau deja impreuna. Nici unul nu se gandea ca va fii ceva serios, dar dupa doar o luna ea il iubea nebuneste.

De atunci, trecuse un an. Aveau atatea amintiri impreuna, si toti erau siguri ca nu se vor desparti niciodata. Erau perfecti impreuna. Insa el a plecat fara nici un motiv…o lasase singura, parasite, fara nici o explicatie. In capul ei se nasteau o multime de intrebari. De cea parasit-o? Nu o mai iubea? O iubise vreodata? Gasise oare pe altcineva? I se intamplase ceva rau? Nu stia. Incerca sa se convinga ca nu-i pasa, si ca se poate descurca si singura. Adevarul, insa, este ca nu era deloc bine! Nu se putea gandi decat la el. La prima intalnire, la primul sarut, la prima noapte de dragoste, la el, si numai la el!

Va urma...

Orasul ne invata sa nu mai zambim!

Eram ieri în 66 și mă duceam spre Vasile Pârvan, la proful de chitară. Stăteam pe scaun pentru că era oarecum gol troleul, iar chitara devenise destul de grea, sau eram eu prea obosită. În fine… m-am așezat și mă uitam cu o privire pierdută, gânditoare pe geam. Era cam aglomerat traficul, așa că aveam timp să “admir” fiecare clădire și om care trecea. Atunci am realizat doua lucruri:

Primul este acela că toate, dar absolute toate clădirile aveau măcar un “graff” pe ele! Arătau ca dracu’! Nu am nimic împotriva graff-ului, îmi place, se poate numi chiar artă, însă ce avem noi nu e artă. Sunt doar niște mâzgălituri care vor să fie “tag-uri”. Toți se semnează pe clădiri, de parcă ar fi ale lor! “Numele proștilor, scrise pe toate gardurile!”. Culmea e că și-au găsit să își arate “talentul” tocmai pe clădirile din centru, chiar și pe clădirea Universității, ca să arate cât de șmecheri sunt ei. Dar ce m-a deranjat cel mai tare e faptul că autoritățile nu fac nimic pentru a-i prinde, sau măcar să șteargă cumva desenele alea patetice. Ok, ei sunt niște copii fără ocupație, care s-au gândit să mâzgălească ceva, ca bebelușii care desenează pe pereți. Dar poliția ce face? Vă spun eu, doarme, freacă menta! Asta m-a enervat la culme!

  Al doilea lucru pe care l-am realizat: toți oamenii au devenit niște roboți. Toți sunt serioși, nu zâmbesc, nu râd, nu cântă, nu sunt fericiți! Toți au aceeași figură de “om serios”, merg la serviciu, se duc acasă, se culcă, iar a doua zi o iau de la capăt. Sunt niște roboți! Iar dacă se găsește cineva care să fie bine-dispus, să cânte, să râdă pe stradă sau în troleu, îi este stricată fericirea, atrăgându-i-se atenția că îi deranjează pe ceilalți. Ceea ce mi se pare o prostie. Nu ai cum să deranjezi pe cineva fiind bine dispus. Atitudinea asta a oamenilor mă întristează… oamenii ar trebui să fie plini de viață, nu niște roboți controlați de probleme și de rutina zilnică.

După aceste două constatări am avut una dintre cele mai proaste zile ale mele. Am devenit și eu un fel de robot, ceea ce nu mi-a plăcut deloc. Concluzia: orașul arată mizerabil, iar oamenii se simt mizerabil!

Avea dreptate Chirilă: “orașul ne învață să nu mai zâmbim!”

2 Noaptea

Ce fac eu la 2 noaptea? Scrie idei pentru film, ascultă “The Script – You won’t feel a thing” și, cel mai important, nu pot dormi.

Mâine probabil voi fi un fel de zombie chiar și la teatru, unde se presupune că trebuie să fiu cât mai trează. Of, chiar nu îmi e somn, și nu am nici net, nici de tv n-am chef și toți dorm la ora asta. E un sentiment ciudat. Mă simt liberă să fac orice. Aș putea ieși pe balcon să fumez, sau m-aș putea plimba pe străzile pustii și singuratice. Sau pur și simplu aș putea sta aici să scriu o ... chestie care pe tine nu cred că te interesează. Și totuși, de ce mai citești? E doar un text scris la 2 noaptea, în lipsă de altceva și de somn. Dar te-am făcut curios, nu? vrei să vezi dacă până la sfârșit scriu ceva interesant. Ei bine, acest text nu reprezintă și nu e menit să transmită nimic. Poate doar plictiseala și insomnia mea. În afară de asta, un mare nimic. De ce? Pentru că n-am chef și nervi la ora asta de filozofii. Tot ce vreau acum e să merg la mare! Ascult Vama și visez cu ochii deschiși...ciudat, nu? Când trebuie să visez și eu ca omul normal, eu stau și visez cu ochii deschiși. Oricum, eu nu înțeleg de ce te-ar interesa chestia asta. Totuși, dacă te interesează, sper să nu stai până târziu doar ca să citești.
Și acum, ca să nu spui că nu am scris nimic profund...:

“Am să alerg la mare

Să-mi spăl sufletul de noroi

O să-l ard în soare

Și-l las să spună prostii

Și-o să am sufletul împăcat!”
...cu toate că versurile astea nu le-am scris eu, ci Chirila.